Au existat destule cazuri în care oamenii au atins suta de ani pe întinsul pămîntului românesc. Noi cităm aici numai o parte dintre aceia care au depășit un veac, și pe care i-am identificat cu ocazia cercetărilor documentare privitoare la istoria Transilvaniei. Istoricul Petru Maior, în prefața cărții sale „Istoria bisericii românilor”, tipărită la Buda, în 1813, scrie: „Din pruncie am auzit bucuros pe bătrîni, cînd grăiau despre lucruri vechi ale bisericii și ale vlădicilor, în tinerețele sale văzute sau și de la părinții lor auzite… După aceea, înadins cercam să aflu de acest feliu de bărbați vechi de zile și însumi le dam ocazie (prilej) a vorbi despre lucruri de demult. Tocmai în protopopiatul mieu, în sat Ibănești, am avut un preot de acest feliu, anume Ursu, carele în anul 1786, cînd s-a mutat din lumea aceasta, plinise 118 ani de vîrstă. Cu carele cu atîta mai mare plăcere aveam a cuvînta, că pînă la capătul vieții sale mintea a avut nesmintită, memoria nescăzută și toate simțurile întregi. Numai picioarele îi cam slăbise și sprîncenele îi acopereau ochii”.

Într-o anchetă făcută în Bihor, în noiembrie 1619, se ascultă, sub jurămînt, peste 20 de martori țărani români din satele Cărpinet Leheceni, Săiiște, Cerișcior, Sohodul și Călugăralui care sînt „toți bătrîni de 100 de ani”.

Din vremea guvernării generalului Marcy se menționează, în Banat, un oarecare Ciortan Petruți („Czartan Petracz”), care a murit la 1724, în orașul Caransebeș, în vîrstă de 185 de ani. în acel timp, fiul său din a treia căsătorie avea 90 de ani.

În mănăstirea Kukus din Cehoslovacia se află o pictură în ulei care reprezintă un bărbat și o femeie, foarte bătrîni. Pictura are următoarea inscripție în limba germană: „Iovas Rovin, de 172, și soția sa Sara, de 164 ani, de rit grecesc, căsătoriți de 147 de ani, amîndoi născuți și domiciliați în Kodo(c), din districtul Caransebeșului, cu copii adevărați, 2 băieți 3 fete încă în viață, cel mai tînăr băiat de 116 ani, și acesta are 2 strănepoți unul de 35 de ani și altul de 27 de ani, zugrăvit în 25 august 1728. În anul 1731, amîndoi erau încă în viață. În mai 1912 am văzut personal, în cabinetul medicului dr. Virgil Budințian din Caransebeș alte două tablouri, care înfățișau pe cei doi soți în port național bănățean. Tabloul aparținea altui pictor german, care reda pe scurt, în limba germană, biografia cele două personaje, întrucîtva deosebită de aceea existentă la Kukus. Sara a trăit mult timp după moartea soțului.

În 1759, are loc o mare anchetă pentru dovedirea notabilității familiei Popa, din satul Poiana (județul Hunedoara), contestată fără temei de nobilul maghiar Nicola Csiszîr. Sînt ascultați, cu această ocazie 54 de martori, între care cel din urmă, bătrînul Giurgiu Toader, în vîrstă de 150 de ani, din satul Voia, care spune:

„Cum să nu fi cunoscut pe răposatul popa Stefan, care mie mi-ar fi putut fi copil, fiindcă eu sînt un om așa de bătrîn că pe vremea cînd, sub imperiul turcesc s-a introdus în Transilvania darea pe porți eu eram atunci deja gospodar cu casă și fum și am dat eu însumi dare după poartă, cu atît mai sigur a dat popa Stefan. Pe fiul său, Avram, l-am cunoscut foarte bine și pe tata lui popa Stefan, pe popa Luca l-am cunoscut foarte bine, fiindcă am trăit împreună în mare prietenie. Din mulții copii ai lui popa Luca, unul – Ioan s-a așezat ca preot în Bobîlna și fiul acestuia, Atanasie, nouă românilor din Transilvania ni s-a pus episcop. Am înțeles că mergînd odată acest episcop la Viena a adus o astfel de diplomă de nobil pentru popa Stefan (unchiul său) și fiul său Avram, ca atît el, cît și copiii săi, să fie scutiți de orice poveri. (De fapt, diploma latină e din 10 martie 1701, cînd Atanasie era în realitate la Viena). Nu știu dacă unii sau alții din aceștia aveau iobagi, dar destul că, de cînd îmi amintesc, ei n-au dat sau plătit la cineva ceva, nici slujbă ca iobagi n-au făcut. Începînd cu popa Luca, din fiu în fiu, au fost toți preoți, stînd pe pămîntul bisericesc din Poiană”.

Deci, la vîrstă de 150 de ani, Moș Toader din Voia, iobagul nobilului Valentin Buda, da informații care se pot confirma și prin alte dovezi istorice.

Exista un țăran din părțile Năsăudului, Tănase Todoran a lui Dănilă, din satul Bicigiu. împlinise 120 de ani cînd, la 10 mai 1763, pe platoul Mocirla de lîngă satul Salva, în prezența generalului Buccow, a episcopului din Blaj, Petru Pavel Aron, și a celor două batalioane de infanterie și 8 companii de cavalerie, chemate să depună jurămîntul ostășesc – are tăria și curajul să grăiască:

„De doi ani sîntem cătane, adecă grănițeri, și carte n-am căpătat de la înălțata împărăteasă, că sîntem oameni liberi. Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești, copiii noștri vor merge pînă la marginea pămîntului să-și verse sîngele, pentru ce? Ca să fim robi, să nu avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, or vor învăța ceva or ba? Așa nu-i purta armele, ca și sfînta lege să ne-o ciufuluiască tisturile. Jos cu armele! Alungați afară păgînii din hotarele noastre! Auziți, creștini români – numai atunci vom sluji, cînd vom vedea carte de la înălțata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; pînă atunci nu, o dată cu capul! Ce dă gubernia și cancelaria din Beciu, e nimica: is minciuni goale de azi pînă mîine”.

Ca urmare a acestei cuvîntări, generalul Buccow și episcopul Aron părăsesc în grabă adunarea. Bătrînul Todoran, acuzat de instigație, a primit cumplită pedeapsă: el a fost ucis, tras pe roată, iar alți cîțiva țărani au fost spânzurați pentru că au cutezat să ceară drepturi și libertate pentru neamul lor oropsit.

Ziarul „Erdelyi Hirado„, din Cluj, scria, în ianuarie 1839, că în județul Hunedoara „nu de mult a murit în Peștiș românul Juon Groza, de 120 de ani, care ar fi putut trăi încă mult timp, dacă împiedicîndu-se într-o buturugă, nu s-ar fi rănit mortal cu coasa ce o avea în mînă. Lăsa după el pe fiul său Groza Juon, de 100 de ani, și un nepot de 80 de ani, care de 50 de ani este jude domnesc și care lucrează și acum cu vigoarea unui bărbat de 50 de ani”.

Cunoscutul istoric maghiar Alex. Marki, în volumul al II-lea din Monografia județului Arad, scrie la sfîrșitul cărții sale următoarele cuvinte despre doi țărani români: „În 1789, în cursul unei vînătoare în satul Cuied un domn a intrat în casa unui țăran român. Bătrînul gospodar însuși povestește că nemții i-au alungat pe turcii din Boroș-Ineu; așadar, s-ar fi putut să aibă circa 130 de ani. În cursul îndelungatei sale vieți, n-a ieșit niciodată din hotarul satului și în viața lui pentru întîia oară vede un domn. La 1 ianuarie 1894 moare un păstor din Mădrigești, în vîrstă de 107 ani, după alții de 120 de ani, care în viața lui o singură dată a ieșit din satul său, cînd a fost în Gurahonț, să vadă trenul, ce fusese pus în circulație în 1890”.

Învățatul Alexandru Papiu-Ilarian spunea, în 1852: „În munți se mai află oameni de pe timpul lui Horea, între alții spune Iancu (Avram), că se află un popă bătrîn, care a fost și căpitan sub Horea. Acest popă, precum și alți contemporani, multe deslușiri ar putea face asupra acestei răscoale”. Cîte știri prețioase n-ar fi transmis preotul căpitan despre răscoala lui Horea, chiar și la această vîrstă de circa 100 de ani, dacă ar fi existat cineva care să-l întrebe și să consemneze cele auzite!

Acum ne oprim la ultimul care, prin vîrstă lui, depășește cu mult pe toți cei despre care am vorbit mai înainte. Acesta este iobagul Lupu Basa din satul Cărpinet (județul Bihor) pe care-l amintește și urbariul domeniului Beiuș, din 1600. Cu ocazia anchetei din 9 noiembrie 1619, pentru a se dovedi – printr-o hîrtie dată, se pare, de împăratul Sigismund (1382- 1438) – că preotul Pîrvu este scutit de slujba oștirii și de plata dării după pămîntul bisericii, se ascultă peste 20 de bătrîni din 6 sate, dintre care mulți sînt trecuți de 100 de ani. Toți depun mărturie în favoarea preotului Pîrvu. Printre acești martori se amintește unul, Lupu Basa, de circa 225 de ani, vîrstă notată de două ori în actul de judecată. Lupu vorbește despre rolul lui la întemeierea bisericii din Cărpinet și înțelesul avut cu popa Pîrvul cel bătrîn, ca biserica să se facă pe locul popii, asigurîndu-i că preoții urmași nu pot fi decît din neamul său, iar dacă cărpinetenii vor aduce un preot străin, să-i dea recompensă 500 de florini. Lupu Basa, în cursul vieții lui îndelungate, ajunge de se înrudește cu urmașii popii cel bătrîn. Cu prilejul anchetei din 1619, el înșiră toată genealogia acestei familii.

Cercetările ulterioare vor putea completa aceste sumare știri despre longevitatea românească.

ȘTEFAN METEȘ

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse. Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.