Nu te baza numai pe pensia de la stat, ci planifică-ţi singur viitorul financiar. În mai puţin de 30 de ani, pensia de stat va ajunge la doar 25% din salariu, adică la jumătate faţă de cât este acum.

tinerete-fara-odihna-batranete-fara-pensie

Veşti îngrijorătoare de la specialiştii Academiei Române: declinul demografic al ţării, care a intrat în al 26-lea an consecutiv, munca la negru, pribegia în străinătate, plus creşterea speranţei de viaţă, anunţă, peste 10-15 ani, colapsul sistemului actual de pensii şi, de fapt, al întregului sistem de asistenţă socială.

Românii se căsătoresc tot mai târziu şi fac din ce în ce mai puţini copii (numărul locuitorilor a scăzut de la 23 de milioane în 1990 la mai puţin de 20 de milioane în prezent), iar marile probleme vor apărea în momentul în care vor ieşi la pensie cei din generaţia “decreţeilor” (care au acum 40-45 de ani).

Ce înseamnă asta? Că vor fi tot mai puţini tineri care să muncească şi tot mai mulţi vârstnici. Şi mai exact, dacă acum sunt 25 de persoane trecute de 65 de ani la 100 de adulţi, prin 2040, populaţia în vârstă va fi dublă faţă de cea care lucrează.

Cum ar putea autorităţile să prevină acest dezastru social? Prin măsuri de încurajare a natalităţii şi creare a cel puţin 650.000 de noi locuri de muncă.

În altă ordine de idei, începe să economiseşti chiar de astăzi, prin orice mijloace posibile – depozite bancare, asigurări de viaţă, fonduri mutuale, pensii facultative -, dacă vrei să ai un trai decent la bătrâneţe.

Evoluţia demografică a României

RTEmagicC_comisie.jpg

Scenariile academice arată că populaţia va dispărea cu o viteză de 130.000 de persoane pe an după 2030, faţă de 66.000 în prezent.

Vârstă egală de pensionare

Începând din ianuarie 2035, femeile se vor pensiona, ca şi bărbaţii, la 65 de ani. Măsura se va aplica celor născute după decembrie 1970.

Speranţa de viaţă a unui român este, în prezent, de 73 de ani, în cazul bărbaţilor şi de 75 de ani, în cazul femeilor. Cu alte cuvinte, trăim, în medie, cel mult 10 ani după ce ieşim din activitate.

sursa

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatariiHIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.