Când au început să arunce pământ peste groapă am avut sentimentul straniu ca odată cu Bunicul era îngropată o întreagă lume.

pământ

O lume in care omul vorbea direct cu cerul, cu stelele, cu vantul, cu pasarile, cu padurea. In care nu se lăsa controlat de tot felul de cutii marunte, pline de minciuni, de venin si de iluzii.

O lume in care omul mânca direct din mana lui Dumnezeu, castigandu-si hrana doar prin munca sa, cu palmele sale batatorite de atata truda (cat iubeam mainile bunicului, mari si sfintite de atatea zeci de ani de osteneala!) – cu sudoarea cazuta in atatea clipe petrecute pe târla sa de pamant din zorii zilei pana la asfintit, zi dupa zi, luna dupa luna, an dupa an…

La nicio inmormantare nu am mai avut acest sentiment de firesc…Cat de lin trebuie sa isi fi primit pamantul acest copil ce l-a iubit si ingrijit si pretuit ca nimeni altul… Intreaga lui existenta era atat de strans legata de bucata sa de pamant incat viata nu avea niciun rost cand il luau copiii cu forta la oras, iarna. Cum se stingea Bunicul si cum isi chema moartea in zilele cand nu putea iesi in curtea lui dimineata, cand nu se putea urca pe piatra de la poarta sa vada cine trece pe strada, cand nu-si vedea brazii frematand la poarta a ploaie, cand nu simtea vantul usturandu-i obrajii a furtuna, cand nu isi putea mangaia marul batran pentru a-i sopti rugaciunea de seara…

Cum se ofilea Bunicul departe de muscatele lui pe care i le admirau toti trecatorii, departe de casuta cladita cu mainile sale, departe de satul din care iesise atat de rar, departe de padurea ce ii era mai ruda decat orice ruda si careia ii stia cararile toate…

In casa lui s-a stins batranul. Asa cum s-o fi rugat de atatea ori. Se ruga cu voce tare seara, scurt asa, barbateste, fara dulcegarii sau siroposenii:

“Doamne, Dumnezeule, ajut-o pe băiata asta pe unde o fi prin lume ca i-o fi greu singura pe acolo…

Doamne, Dumnezeule, ajuta-ma sa nu fiu povara la nimeni, sa mor repede, la mine acasa…

Doamne, Dumnezeule, ajuta-ma sa pun tigla pe casa ca vine toamna si se strica fanul…”

Si tot asa… Scurt, la obiect, camaradereste…

In casa lui s-a dus. In aceeasi casa in care a dormit cea mai mare parte din viata sa- din 93 de ani sa fi tot fost vreo 70- nu ca mine, care am schimbat atatea case de nici nu le mai stiu numarul – “Atat de des esti pe drumuri ca nici nu te gaseste Dumnezeu sa iti vorbeasca”, imi spunea parintele duhovnic odata, naucit de atatea calatorii si mutari. Cat de frumos trebuie sa fi stat Bunicul de vorba cu Dumnezeu!- caci pe el il gasea mereu Domnul acasa- iar de era bățul in poarta inseamna ca era plecat cu bicicleta la camp, muncindu-si cu religiozitate petecul de pamant…

“Bine, Culița, hai, te iau la Mine, destul ai muncit aici, ti-ajunge… Am inteles, vine iarna, frigul, iarasi te iau copiii la casele lor si nu vrei… Stiu, de acolo nu ma auzi… in lume nu mai e semnal pentru Dumnezeu… Bine, te ascult, te iau…”

Barbateste, curajos, demn a murit Bunicul. Asa cum a trait. Caci “Brazii se frang, dar nu se indoiesc.” Pe picioarele lui a fost pana in ultima clipa, cand s-a frant fulgerator.

Fara sa ceara nimenui ajutor a murit, asa cum a trait. Ajutandu-i pe altii, atat cat a putut, urând mai mult decat orice sa ceara ceva de la cineva.

In tacere a murit batranul, fara sa supere pe nimeni cu durerea sa, asa cum s-o fi rugat ani la rand.

Cu totul pus la punct s-a dus batranul, cu bani pusi deoparte pentru toate cele de trebuinta, sa nu le faca necaz copiilor.

Trist a murit… ca nu mai apucase sa puna tigla pe sura si se strica fanul.

Necajit a murit, ca nu stia ce se va alege de casa lui…Dar sigur va asculta Dumnezeu ruga ce i-o fi tot repetat-o batranul in noptile lor de taina, cand iesea prin curte si totul in jur era doar tacere, fosnet de brazi si stele, iar Dumnezeu parea sa paseasca pas la pas cu el, asa cum mersesera intreaga viata, tot impreuna, intre arat si seceris, intre semanat si recolta, intre Paste si Craciun, de pe Vale pana la capul satului…

Lumea asta, in care Dumnezeu călca alaturi de tine in tacere, la fiecare pas, imi pare ca este ingropata astazi. Lumea asta in care iti castigai hrana si nu aveai nevoie de nimic mai mult( ba mai mult, aveai mereu ceva de daruit- oua de casa, cu galbenusul acela portocaliu, lapte proaspat, nuci, prune sau mere cu gust cum nu s-a mai pomenit, nimeni nu pleca neomenit…), lumea aceasta imi pare ca e pierduta cu totul astazi. Domnul Demostene Andronescu imi spunea intr-o zi ca el crede ca sursa celor mai mari probleme din lume este faptul ca munca fizica a disparut cu totul – iar astazi, vazandu-l pe Bunicul cum pleaca lasand in urma o lume fara bataturi in palme, tind sa ii dau dreptate mai mult decat oricand.

Si plang ca se duce Bunicul, dar plang si pentru ca se duce lumea asta in care el nu era doar un batran pierdut in milioanele de suflete ratacind in nestire prin lume, ci era Nicolae, zis nea Culița al lui Safta, baiatul lui Ioan si al Reveicai, tatal a trei copii, stiut in sat ca fiind harnic si gospodar, nitel zgarcit, dar saritor de aveai nevoie. Si la inmormantarea caruia au venit atatia sateni sa isi ramas bun in tacere, cuminti, imbracati in haine cernite, cu chipurile lor blande, cu parul lor alb si cu mainile lor sfintite de munca…

Lumea aceasta in care lucrurile erau clare, asezate, bine oranduite, imi pare azi, mai mult decat oricand, ca piere. Lumea aceasta in care dincolo de orice nor, aveai o liniste bine asezata in suflet ca totul are un sens, ca soarele iese pana la urma si ca lumea este la urma urmei buna…aceasta lume buna imi pare astazi mai mult decat oricand ca se duce, lasand loc unei lumi noi, haotice, nebune, in care nu ma mai regasesc.

S-a dus batranul, luand cu el o lume fermecata, o lume de basm in care intotdeauna binele invinge la sfarsit. Si nu-mi doresc decat sa pot lasa copilului meu macar o farama din lumea asta frumoasa ce mi-a fost mie lasata…cu pretul atator jertfe, al atator lacrimi, al atator broboane de sudoare si al atator rugaciuni rostite tacut Prietenului nevazut, care te incearca uneori, poate te si pedepseste, dar e grabnic la iertare, te ajuta oricand i-o ceri si nu te lasa niciodata la greu, chiar daca toata lumea te-a uitat.

Atat imi doresc, sa ma ajute Dumnezeu ca atatea jertfe sa nu fi fost fara rost, sa le pot lasa la randul meu celor ce vin dupa mine o frantura macar dintr-o lume de basm, chibzuit asezata, frumos si cu rost oranduita, dintr-o lume buna in care Dumnezeu iti poate bate oricand la poarta… si trebuie omenit.

Seara tarziu, ajunsa in casa parintilor mei dupa inmormantare, Maria a spus pentru prima oara “Mama”. A fost ultimul dar pe care mi l-a facut bunicul. Prea eram trista ca nu mai ramasese nimeni sa ma petreaca la poarta! Prea ma speria gandul ca nu-l voi mai putea vedea niciodata, oricat mi-ar fi de dor! Prea ma durea acest “niciodata” ce nu putea fi nicicum negociat! Asa ca mi-a trimis o bucurie…”Ma-ma, ma-ma, ma-ma” rostit hotarat, clar, raspicat de băiata cea mica pe care fusese asa de fericit sa o tina in brate. Si uite-asa mi-a reamintit el responsabilitatea pe care mi-a lasat-o mostenire. Alaturi de pusul tiglei pe sura…

“Lasă, băiată, ce e in lume. Să puneți voi țigla pe șură… să nu cumva să bată Domnul la poartă și să nu fie totul în rânduială!”

Articol apărut inițial pe blogul autoarei, Alexandra Svet.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse. Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa!

La comenzile de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.