Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a ales să transmită, prin intermediul tradiționalei Pastorale de Paști, un mesaj adresat tinerilor, pe care îi îndeamnă să își cinstească părinții și bunicii. Redăm conținutul Pastoralei.

“Iubiți credincioși,

La Crăciun stăruiam asupra responsabilității pe care o avem față de educarea tinerilor. Acum, la Paști, voi sublinia faptul că avem o mare îndatorire de a-i cinsti pe bătrânii noștri bunici și părinți și a le asculta povețele. Lucrul acesta trebuie să-l facem din iubire, nemaipomenind de faptul că ni-l cere Dumnezeu: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământ (Ieșire 20, 12).

Facem pledoaria aceasta și pentru realitatea tristă că din multe parohii tinerii au plecat și am rămas cu cei mai în vârstă, bătrânei încercați de suferințe și cu dorul după copii în suflet. Iar în localitățile mari, unde există și tineri, influența societății secularizate și așa-numitul conflict între generații îi fac pe tineri să nu le acorde atenția cuvenită bătrânilor. Ce să mai zicem de ascultarea sfaturilor și învățăturilor pe care aceștia ni le dau?

Spune istorisirea că odată, undeva, într-o țară, tinerii, considerând că bătrânii sunt inutili și constituie o povară, s-au hotărât să-i expulzeze. Țara lor s-ar fi numit „țara fără bătrâni”. Regele țării vecine, auzind de fărădelegea pe care au făcut-o, dorea să le dea o lecție. I-a amenințat că, dacă nu-i împlinesc cererea, va veni asupra lor cu război. Care era cererea? Cererea era ca să-i înapoieze frânghia de nisip pe care bătrânii lor o împrumutaseră de la el. Tinerii din „țara fără bătrâni” erau în mare fierbere. N-auziseră și nu văzuseră vreodată o frânghie de nisip.

Unul dintre tinerii însă, care-l iubea tare pe bătrânul său tată, îl ascunsese tainic și nu-l expulzase. S-a dus la el în ascunzătoare și i-a relatat necazul în care se aflau. Și bătrânul l-a sfătuit: cereți-i regelui vrăjmaș să vă dea un capăt de frânghie din nisip de model și-i veți returna toată frânghia. Când a auzit regele a exclamat: la voi trebuie să mai fie un bătrân! Iar tinerii, mustrați de conștiință, și-au chemat bătrânii părinți pe care-i expulzaseră să se întoarcă acasă. Le era limpede că sfaturile bătrânilor sunt de mare valoare.

Înțeleptul Solomon ne face îndemnul: Ascultați, fiilor, învățătura tatălui și luați aminte să cunoașteți buna chibzuială, căci eu vă dau învățătură bună: Nu părăsiți povața mea. Căci și eu am fost fecior la tatăl meu, singur, și cu duioșie iubit de mama mea (Pilde 4, 1-3).

Chiar și atunci când bătrânii s-ar putea să nu fie în pas cu mersul vremurilor, Sfântul Pavel va spune că nu trebuie să-i înfruntăm: Pe cel bătrân să nu-l înfrunți, ci să-l îndemni ca pe un părinte (1 Timotei 5, 1). Iar referitor la faptul că râvna tinerilor are nevoie de experiența bătrânilor, Părintele Arsenie Papacioc ne-a lăsat o maximă: Dacă tinerețea ar ști și dacă bătrânețea ar putea. Când suntem tineri și plini de putere, nu știm bine ce să facem și avem nevoie de sfatul bătrânilor, iar la bătrânețe puterile ne scad, dar îi putem sfătui pe alții.

Iubiți frați și surori,

Preocupările sfinte și dragostea față de spiritualitatea neamului nostru ne parvin din adânc de dalbe datini prin bunicii și părinții noștri. Eu îmi aduc aminte cu multă evlavie de bunica mea, care de mic mă ducea la denii, la Slujba Învierii, la Paraclisul Maicii Domnului seară de seară, în Postul Sfintei Marii și la alte slujbe. Cu toate că era o femeie harnică, nu rata nicio slujbă. Într-o zi de Paști, când să mergem la vecernie, ploua cu găleata. M-a luat de mână și ne-am dus prin ploaie la biserică. Mai târziu, ploaia s-a oprit, dar n-avea importanță. Rugăciunea era pe primul loc pentru ea.

Pe 20 septembrie se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui George Coșbuc. Cine nu știe poezia „La Paști”! Pe chipul creștinilor care merg la biserică râde-atâta sărbătoare. Iar convoiul celor ce urcă la slujbă se încheie cu bătrânele ce-și duc nepoțeii de mână: Pe deal se suie-ncetișor,/ Neveste tinere și fete,/ Bătrâni cu iarna vieții-n plete;/ Și-ncet, în urma tuturor,/ Vezi șovăind câte-o bătrână/ Cu micul ei nepot de mână.

Sau, neîntrecutul iubitor al tradiției înaintașilor, Ioan Alexandru, în poemul „Casa Părintească”, îi evocă pe dragii lui părinți: Mama-i de-acum bătrână și tata-i alb de tot/ Și cumpăna fântânii-i o povară/ Când bivolii-nsetați și oile se strâng/ Să fie adăpate către seară./ Duminica măicuța în veșmânt cernit/ Cu busuioc în mână și într-o năframă/ Duce din bruma cât avem de grâu/ O prescură de jertfă la icoană.

Înaltpreasfințitul Justinian al Maramureșului, depănându-și amintirile și oprindu-se la anii copilăriei, ne spune că, în ziua de Paști, când se întorceau de la biserică, tata cu plete și cu cămașa albă se ridica în picioare și rostea rugăciunea «Tatăl nostru» părându-ți-se că vezi în față un voievod sosit din alte timpuri, ce aducea un mesaj care lumina casa.

Și chiar dacă orășenilor noștri nu le este atât de familiară spiritualitatea rurală, nu mă pot opri să nu redau o frază ce cuprinde o matrice profundă a vieții din trecut: O văd pe mama bătrână în straiul negru al satului cuviinței, nevedind cioareci și suman, cămăși și poale de cânepă, aud pe maică-mea rostind cuvinte șoptite înainte de a adormi, aud satul meu transilvan șoptind în cosmos pe limba țărănească a neamului meu încercat de istorie, dar nebiruit, acești oameni întemeiați în ființa iubirii, simt zvâcnind în dreapta aceasta ajunsă la bucuria rostirii sângelui nobil al neamului meu de țărani și viața mea nu poate fi decât prinos de recunoștință în lumina și spiritul strămoșilor.

Acești oameni întemeiați în toată splendoarea iubirii cântă din toată ființa lor în ziua de Paști: Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând. Și celor din morminte viață dăruindu-le .

Să cântăm și noi împreună cu ei și să fim siguri că această spiritualitate verificată de ei sute de ani, e singura care poate da noimă vieții noastre. Altfel, suntem pasibili să ne înghită valul vremelniciei.

Dreptmăritori creștini,

Mare importanță au bunicii și părinții pentru viața noastră spirituală. S-o ascultăm, de exemplu, pe mama fraților Macabei dăscălindu-și fiul: Fiule, fie-ți milă de mine, care în pântece te-am purtat nouă luni și te-am alăptat trei ani și te-am hrănit și te-am adus la vârsta aceasta și te-am crescut, purtându-te în brațe. Rogu-te, fiule, ca, la cer și la pământ căutând și văzând toate cele ce sunt într-însele, să cunoști că din ce n-au fost le-a făcut Dumnezeu și pe neamul omenesc așijderea l-a făcut (2 Macabei 7, 27-28).

Bunica și mama ne povestesc cum S-a născut Domnul Hristos în ieslea Betleemului, ne învață să colindăm, ne relatează Patimile cele înfricoșătoare din Vinerea Mare și ne luminează sufletul cu bucuria Învierii. Ele ne și deprind să participăm la Denii și la măreața slujbă de la Paști. Ele ne învață să ne spovedim și ne conving că în Sfânta Împărtășanie e prezent chiar Hristos Cel înviat din morți.

Să-l ascultăm, în acest sens, pe Nichifor Crainic, cu neîntrecutu-i talent poetic: Din coarda de viță ce-nfășura crama/ Bunica și mama/ Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;/ Copile, grăiră, broboanele-acestea/ Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos/ La caznele Domnului nostru Hristos…/ Și iată potirul la gură Te-aduce,/ Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe cruce;/ Adapă-mă, sevă de Sfânt Dumnezeu/ Ca bobul în spice, ca mustu-n ciorchine/ Ești totul în toate și toate-s prin Tine/ Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Și dacă părinții noștri trupești au mare importanță pentru viața noastră spirituală, cei duhovnicești au un rol covârșitor. Noi nici nu putem concepe o viață spirituală normală fără un părinte duhovnicesc. Pentru că duhovnicul este omul care, datorită mortificării patimilor și nepătimirii pe care o dobândește, devine cunoscător al lucrurilor dumnezeiești și are față de lucrurile omenești o dreaptă judecată, datorită căreia, fără niciun pericol pentru el, știe să-i călăuzească pe alții pe calea lui Dumnezeu.

Părintele duhovnicesc are experiența luptei cu patimile și este în măsură să-i călăuzească din propria-i experiență și pe alții. Sfântul Nil Ascetul, referitor la experiența duhovnicului, zice că acesta trebuie mai întâi să se lupte cu patimile și cu multă trezvie să-și întipărească în memorie cele întâmplate în cursul luptei, ca apoi, pe baza celor ce i s-au întâmplat lui, să-i învețe și pe alții cele ale luptei.

În zilele noastre întâlnim două tendințe potrivnice acestei vieți spirituale normale, care presupune să ai un duhovnic cu care să te sfătuiești și căruia să te spovedești. O tendință este cea a confesiunilor protestante și neoprotestante, care n-au în învățătura lor de credință preoția sacramentală și, în consecință, rolul duhovnicului la care să te spovedești. O alta este cea secularizată și anticlericalistă, care nu vede rostul sfătuirii cu duhovnicul și al mărturisirii păcatelor.

Amândurora le răspunde Sfântul Ioan Scărarul: Cel ce lipsește pe orb de călăuză, turma de păstor, pe cel ce rătăcește de povățuitor, pe prunc de tatăl său, pe bolnav de doctor, corabia de cârmaci, pricinuiește tuturor primejdii, iar cel ce încearcă să se lupte fără ajutor cu duhurile e omorât de acelea.

De aceea, celor preocupați de viața spirituală, Cuvioșii Calist și Ignatie Xantopol le dau sfatul să-și caute un duhovnic care să fie neamăgitor, prin mărturia ce o are pentru cele ce spune în Sfintele Scripturi și să se arate că e purtător de Duh, prin viețuirea care consună cu cuvintele. Să fie înalt la înțelegere, smerit la cugetare și blând în toate purtările. Să spună cuvintele predaniei dumnezeiești, ca un învățător asemenea lui Hristos. Iar, aflându-l pe acesta și lipindu-te cu toată ființa de el, ca un fiu iubitor de părintele adevărat, rămâi întreg în atârnare de poruncile lui, socotindu-l ca pe Hristos însuși.

Cu câțiva ani în urmă s-a scris o carte care se intitulează „Cuvintele bătrânilor”, în care sunt adunate sfaturile unor mari duhovnici. Citim acolo că acești povățuitori duhovnicești, plini de experiență și de discernământ, care ne conduc spre Hristos, sunt „busole” care ne arată cu siguranță direcția cea bună, calea directă și strâmtă a Evangheliei, calea care duce la Împărăția Cerurilor.

Iar unul dintre bătrâni ne învață că preotul este întruparea absolutului, expresia veșniciei, expresia temeiniciei și neclătinării, crainicul Cerului, chipul nestricăciunii, îndrumătorul spre eternitate. Înfățișarea lui rămâne aceeași de-a lungul veacurilor, ca aducere aminte și simbol al adevărurilor veșnice și neschimbabile pe care le reprezintă.

Iubiți credincioși,

Bunicii, părinții și duhovnicii noștri ne-au transmis o spiritualitate perfectă. Regretatul părinte Petroniu Tănase, starețul nostru de la Athos, ne relatează că odată, admirându-o pe mama lui care cocea păștile și cozonacii pentru Paști, a auzit-o zicând: Nu pentru mâncat le-am făcut așa de frumoase, că nici nu-mi vine să mă ating de ele, ci pentru că așa-i de mândră fața Domnului Hristos la Paști . Este exprimată aici prin cuvinte simple alcătuirea din Slujba Învierii: Să ne sculăm dis-de-dimineață și, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului; și să vedem pe Hristos «Soarele dreptății», tuturor viață răsărind.

Lumina care se revarsă din persoana Domnului Hristos înviat din morți ne învăluie și pe noi, așa cum i-a învăluit pe înaintașii noștri, și ne umple de bucurie. Pe bună dreptate zice cântarea: Acum toate s-au umplut lumină: cerul și pământul și cele de dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru care s-a întărit.

Iar George Coșbuc, cu evlavia lui rurală, subliniază atmosfera mirifică din sat în ziua de Paști: Și cât e de frumos în sat!/ Creștinii vin tăcuți din vale/ Și doi de se-ntâlnesc în cale/ Își zic: Hristos a înviat!/ Și râd de-atâta sărbătoare/ Din chipul lor cel ars de soare . Nici la oraș nu lipsește această atmosferă.

Covârșiți de lumina și bucuria Învierii, îi îmbrățișăm pe bunicii și părinții noștri – în mod deosebit pe cei ce sunt singuri sau bolnavi, dar nu-i uităm nici pe cei tineri – și, dorindu-le tuturor sărbători pline de pace și fericire, le zicem: Hristos a înviat!

†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului”.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase. La toamna sau la iarna poate fi prea tarziu.